În palatul lui doarme Nero
liniștit, inconștient și fericit –
la zenit, în plină robustețe-a cărnii,
în frumoasa vigoare-a tinereții.
Larii lui, în schimb, n-au liniște.
Tremură micii zei ai căminului,
trupurile lor minuscule încearcă
să se ascundă, să se-ndepărteze, să dispară.
Fiindc-au auzit un zgomot cumplit –
vacarmul infernului prevestitor de moarte –
venind de pe scări și îndată
Larii înfricoșați, cu toată divinitatea
lor bolnăvicioasă,
au ghicit, au presimțit, au recunoscut
îngrozitorii pași ai Eumenidelor.
Traducere Elena Lazăr
vezi mai multe poezii de: Konstantinos Kavafis
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.