Vai nouă, bieţi nefericiţi,
aidoma-s strădaniile noastre cu ale troienilor.
Cum izbândim ceva, pe dată căpătăm
un strop de-ncredere şi-ncepem
curaj să prindem, şi speranţe.
Mereu însă în cale o stavilă ne-apare:
Ahile, dintr-un şanţ răsărit,
cu glasul său sălbatic ne-ngrozeşte.
Aidoma-s strădaniile noastre cu ale troienilor.
Ne amăgim că, dârji şi cu-ndrăzneală,
mersul destinului vrăjmaş schimba-vom
şi-n faţa zidurilor stăm, gata de luptă.
Când vine însă clipa decisivă,
dârzenie şi-ndrăzneală se risipesc pe dată,
sufletul, tulburat, încremeneşte;
de-a lungul zidurilor alergând, cu spaimă,
ne căutăm scăparea-n fugă, iată!
Pieirea noastră-i însă ne-ndoioasă. Pe metereze,
sus, se-aude-un bocet.
Pasiunile şi amintirile zilelor noastre se tânguie.
Hecuba şi Priam amarnic ne jelesc.
vezi mai multe poezii de: Konstantinos Kavafis
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.