Lucrează, hai, de poți, minte a mea. –
Cu-obsesia plăcerii parțial doar împlinite.
Situația e deznădăjduită.
Deși în fiecare zi sărută chipul iubit,
iar mâinile-i mângâie frumosul trup,
simțind că niciodată n-a iubit
cu-o pasiune-atât de-nflăcărată,
n-apare împlinirea; lipsește
împlinirea ce-ar trebui să fie de amândoi dorită, cu-aceeași înfocare.
(Dar nu sunt a mandoi la fel de subjugați straniei voluptăți.
Patima doar pe el îl domină cu totul.)
Se chinuie și nervii își macină cumplit.
De altfel, a rămas și fără slujbă; pe deasupra.
Cu mare greutate imprumută modeste
sume de bani (aproape că cerșește,
uneori) și-abia își duce traiul, de pe o zi pe alta.
Sarută buzele-adorate; alături de frumosul trup
– care acuma, ce bine înțelege,
abia de-l mai suportă – se desfată.
Bea apoi și fumează; fumează și bea,
și toată ziua pașii și-i târăște prin cafenele,
își tarăste marasmul, dezgustat de frumusețea-i.
Lucrează, hai, de mai poți, minte a mea!
Traducere Elena Lazăr
vezi mai multe poezii de: Konstantinos Kavafis
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.