la capătul pământului
se află căderea privirii tale
o cascadă prin ceața dintre bine și rău
un hău absolut în arta de a trăi
cât de neîndemânatici luceferi
ochii tăi
grăbiți să se transforme în enigme
în patria pierdută a visătorilor
limpezi în cântecul lor monoton
totdeauna prezenți
în singurătatea în care îmi ascund cuvintele
niciodată stăpâni
pe culmea înaltă a răsăritului
prăpastia veșnicei înserări
îi trimite în adâncimea
de la capătul pământului
solemnă sărutare pe frunte
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.