Mi-e dor, nespus, c-așa a fost să fie
să te iubesc cu un amor proscris,
Iar sufletul să-mi fie-o colivie
în care te păstrez cu propriul vis.
Mi-e dor, ca ieri, în ziua ce-o sa vină,
de acel drum pe care am pășit.
La primul pas mi-ai devenit letrină
și-n cartea vieții, focuri ai moșit.
La tâmpla lor s-au luminat speranțe
s-au proiectat imagini din destin
Un film lipsit de marca unor ștanțe
mi-a fost speranței patul clandestin.
Mi-e dor de clipa depărtării tale
când am simțit cum cad pe povârniș,
când între noi s-au ridicat cvartale
tu spre etern, iar eu spre un abis.
Dar bucuros am fost de-acea simțire
căci am văzut cum aripile-ți cresc,
Știam că ai plecat spre fericire
și-am înțeles ce-nseamnă să iubesc.
Mi-e dor acum de depărtarea vie
Căldura celui vis o înțeleg
Dar mă întreabă, seara, pe chindie:
Ce ar fi fost dacă-am fi fost Întreg?
vezi mai multe poezii de: blacks
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.