Fântâna strânge-n jgheab culori de soare,
Iar în văzduh se leagănă-o baladă...
Se-ntoarce vântu-n sine, să își vadă
Magnifice aripi, strălucitoare.
Prin basmul uliței a scris piciorul
Codanei întrupate din candoare,
Cu-albastrul ochilor înfipt în zare,
Să nu îi cadă de pe cap ulciorul.
La templul plin cu apă al fântânii,
A-ngenuncheat să soarbă curcubeie,
Să răcorească brațe rotofeie,
Ce-nebunesc și junii, și bătrânii.
Miroase-a mir, a cimbru și a floare.
Să tot rămână-n hora-acestei clipe,
În care unda vrea să înfiripe
Vecia revărsată din izvoare...
O simte ca pe-o pace care-ncape
În forfota zburării peste glie,
Ce leagănă un tril de ciocârlie
Și tămâiază cu descântec ape.
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.