La început a fost o lacrimă a Domnului.
Din ea, Dumnezeu a făcut primul val.
Şi pentru că nu a avut unde să îl aşeze,
A făcut mai apoi marea.
La început a fost un grăunte de nisip,
Adus de un vânt cald pe straiele Domnului.
Din el, Dumnezeu a făcut o scoică.
Dacă ar fi lăsat scoica din mâini,
S-ar fi pierdut pe vecie în marea nesfârşită.
Atunci Dumnezeu şi-a deschis braţele
Şi a făcut o plajă,
Să-i fie scoicii drept loc de odihnă.
La început a fost un fulg alb,
Căzut uşor, din înaltul cerului.
Din el, Dumnezeu a făcut un pescăruş,
Să stăpânească marea şi plaja cea întinsă.
Pentru a avea un tovarăş de joacă,
Dumnezeu i-a dăruit pescăruşului un delfin,
Născut din privirea Sa cea albastră.
Abia mai apoi Dumnezeu i-a creat pe Adam şi Eva,
Aşezându-i pe plajă,
Lângă scoica ce zâmbea cu luciri sidefate.
Adam a cuprins-o pe Eva de mână
Şi s-au aşezat amândoi pe nisip,
Pentru a privi un pescăruş şi un delfin,
Ce se jucau cu valurile înspumate ale mării...
După mii şi mii de ani, un alt Adam şi o altă Eva
Stau pe aceeaşi plajă,
Privind fericiţi cum se înalţă soarele pe cer,
Din pântecele mării de turcoaze.
Undeva în spatele lor, pe nisipul auriu,
O scoică frumos sidefată mai poartă încă regretul
De a nu fi fost prima podoabă,
Dăruită de primul Adam, pentru prima Eva...
vezi mai multe poezii de: Mihai_Manolescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.