Pe la marginea cea roasă a poeziei
s-au strecurat două flori de mușețel.
Se pare c-au înflorit oasele cele multe
ale străbunilor de sub iarbă.
Își strigă vana lor depărtare
la fereasta dintre lumi
cu chipul constelat al buruienii de leac.
Nici muzele nu mai sunt ce au fost.
Au o voluptate nocturnă și duală
istovită de pătrarele celor doi aștri selenari
dintr-un decor apocaliptic.
Rotiri imposibile ale satirilor
în cochilii spiralate de melc
par a fi împărăția poeziei
roase pe margine...
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.