În gând îmi răzbate
Ideea de moarte
Şi mintea-mi devine un templu
Nu ştiu cum se face
Căci inima-mi bate
Dar totul este alb şi negru...
Trupul mi se zbate
Nici el nu mai poate
Îmi piere încetu' cu-ncetu'
Mintea se abate
Nu vrea să mai poarte
Povara-mi de a fi integru
Victoria mă-nfrânge
Curg lacrimi de sânge
Totul se transformă în scrum
Şi mintea îmi plânge
Tot ea mă constrânge
Să plec către un loc mai bun
Sincer îmi ajunge
Gândirea-mi strâpunge
Tot ce am iubit pân' acum
Şi iar la răscruce
De idei impuse
Aleg să urmez propiu-mi drum
vezi mai multe poezii de: Ucio
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.