Afară-i mohorât şi plouă,
Când vezi frunzele căzând
Şi ceasul bate ora două.
Ating fereastra ca să simt
Lacrimile, ce se scurg-
Pe faţa sticlei şi sclipind,
Fac geamul casei tot mai ud.
Şi îl privesc ca pe un suflet,
Când ploaia-l udă tot mai tare;
De-i mohorât, e loc de-un zâmbet,
Şi râd cu lacrimi, dacă doare.
Te poţi asemăna şi ploii
Ce cade fără infinit;
Şi poţi pluti ca norii
Atunci când eşti mai fericit.
Când bate ceasul ora două
Şi nu mai văd nimic afară,
Lacrimi se scurg fiindcă plouă,
E mohorât şi plouă iară!
2013
Beatrice Lohmüller
vezi mai multe poezii de: Beatrice90L
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.