Anii trec repede ca o furtună,
Iar tu mamă ai părul nins pe la tâmple,
Dar mintea ta se chinuie să spună,
Oare ce poate să se mai întâmple?
Tu ești nădejdea ce ai stat aproape,
Mi-ai dăruit un univers întreg,
Aveai răspuns la întrebările mele, toate,
Din ce-mi spuneai tu mă puneai s-aleg.
Aș vrea să ai cât mai mult soare,
Să colorăm lumina ta cât mai sus,
S-aducem vieții tale multă candoare,
Să fie ceva special ce tu odat-ai spus.
Acum fila cărții a trecut cu mult,
Noi suntem mari cu gânduri mărețe,
Tu mamă ești singură cu obiectele de cult,
Dureri și lacrimi le ai acum răzlețe.
Când noi venim ți-aducem armonie,
O mulțumire simți până la cer
Și vine-un zâmbet larg de bucurie,
Tu nu mai ai sufletul stingher.
vezi mai multe poezii de: Eugenia Calancea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.