O toamnă tristă cu lacrimile mari de struguri,
Valsează ca nebuna cu vântul de la miază-noapte ...
Și mustul nou ce spulberă ale memoriei vechi diguri
Redeșteaptă simțurile adormite între șoapte ...
Privirile-ți confuze încearca molcom să se aprindă ;
Nebunia rimei reprimate te încearcă sacadată ,
Și Luna fără minte–ncearcă logica sa ți-o ascundă
Să nu mai știi ce-i liniștea din viața de-altă dată.
Încerci să-ți intri-n ritm, dar vid e-ntre sinapse,
Păcatul te atrage , nu poți zbura iară în văzduh ...
Te-absoarbe vinovat, neagrea taină dintre coapse
Și de la spate, apăsat , împinge preanecuratul Duh.
vezi mai multe poezii de: Bogdan SAVIN
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.