Imperiile vorbeau cu ele însele, bălmăjit în somn, și
răstit, injurios aievea; în vecie fie-le blestemate
sângeroasele adunături de demenți sălbatici pe tron și
în rânjitoare de ură nesățioase cohorte-ațâțate-aliniate.
Legiuni prin regiuni ce nu ar fi trebuit să le aparțină
țari ca pari de hotar mutați mutanți mereu spre alții
mai în inima lor, curți în agonie prădalnică, jegoase
rituri de mărire și împărțire de, zi și noapte, decorații.
Monștrii de până și de după ei înșiși, pocitanii hidoase
cu steaguri pe ele cu gheare de pradă, cu orătănii îngălate
chiar din turnurile metropolelor, din sud ori miază-noapte,
ceasuri bat a blestem de imperii, a irevocabila lor moarte.
vezi mai multe poezii de: Leo Butnaru
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.