Între mizerie și sărbătoare - Leo Butnaru
Adăugat de: Gerra Orivera

Că artiştii au dus-o din prost în mai deplorabil
e o axiomă genial de tristă.
Unul din ei
chiar definise splendid mizeria: Am - zicea
o imensă experienţă a sărăciei
după ce spusese ceea ce spusese Eminescu despre
poezie şi sărăcie. Iar
pianistul ăsta aproape de renume
când interpretează, par exemple, „Sonata lunii”
sub brumatele clape ale pianului striveşte
ploşniţe şi gândaci de bucătărie
cuibăriţi pretutindeni şi cu nemiluita
în frigurosul bârlog comunal, - constaţi
şi
cu câteva clipe înainte de a izbucni în sudalme
reuşeşte totuşi să-ţi dezamorsezi ura,
pentru ca
după alte câteva clipe
de izbândă acestei mizere isprăvi intime
mai să strigi, ne-intim: „Ura-a-a! Ura-a-a!” – tu
necuceritor de nimic
dar
stăpânitor de sine
şi compătimitor de ceilalţi care îţi seamănă în
destin păgubos
şi pentru care totdeauna sacrifici deznădăjduit
partea ta de bucurie.
Infimă
dar necesară...



vezi mai multe poezii de: Leo Butnaru




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.