Dostoievskiană - Leonid Dimov
Adăugat de: Adina Speranta

Am văzut cum s-a înecat
O fetiţă mică, din greşeală.
Era toamnă. Cerul pudrat
Cu scamă tulbure şi glacială.

Ruginiseră ierburile pe mal,
Nici ţipenie în ţinut.
Atârnau cârpele vertical
Departe, pe şlepul neprevăzut.

Şi un hohot de râs s-a auzit
De parc-ar fi fost ascuns cineva
Prin tufişuri de bronz coclit
Întinse dincolo de şosea.



vezi mai multe poezii de: Leonid Dimov




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.