De-aci din înălțime v-am zărit,
Infirm atotputernic din născare
Am fost când m-ați omis și v-am iubit
Iar dorul vi l-am stins în fiecare,
Țineți-mă-n ștergarul cumpănit
Eu rău nu pot să fac, n-am mădulare:
Sunt numai trunchi cilindric șlefuit
Purtând un cap cu ochelari de soare.
Când vom ajunge însă lângă
Stix
Pe mal, la semnul meu, va fi răcoare
Și vom zbura căderi mângâietoare.
Atunci vă voi privi atât de fix,
Atât de străveziu voi fi în zare
Că toate se vor stinge în uitare.
XIV
Lăsați nopți cu vifor iarna să se-mbete
Foșnetul de pulpe calde presimțind
Cu măscări de sânge sparte sub nămete
Unde dorm negresele pentru noi visând
Cum dansau gonite de șamani în cete
Cercul ingustandu-l leneș până când
Ulii de-ntuneric preschimbați în fete
Locul lor din umbră
I-l luau zâmbind.
Puneți ivăr sumbru, ferecați sus ușile
Așteptați căci ele vor veni de-a bușile
Revărsând pe prispe înălțimi și bezne
Și de ger dansa-vor pe dale sonore
Cum dansau desculțe vara în
Azore. învârtind ineluri de metal la glezne.
XVII
E-aproape noapte și te-am prins de mânecă,
Traverse negre ne pândesc de sus
Amețitor, la înălțime mâna
Imagini de palate în apus
Vom dezerta ca noaptea să rămână
În jur de obelisc în mijloc: fus,
Plutind împestrițată și stăpână
Pe-un sunet alb spre cheiuri roșii dus,
O, cât eram de veseli amândoi
Grădinile din dosul casei roi
De foșnet ne trimiteau ofrandă
Acum simțim în ștersul planisfer
Cu fundul marii din argint și fier
O lăcuită-n abanos
Olanda.
XIX
Deodată cum mi-am sfârtecat lumina
Și câtă umbră-ai revărsat pe rufe
O nor sonor duminică-n grădina
Biserici cu boabe albe-n tufe.
Eram cu toții veseli în rugină
Amurgului apoi ai pamatufe întins-am, de pelin, să-nceapă cina
Copiilor cu funde și zulufe.
Apoi am adormit visând că iar
Trezi-ne-vom sub boabe de cleștar
Frunzișelor zâmbind a mângâiere
Și cum urcau și coborau iuțind
Streini, pe biciclete de argint,
Când ne-am trezit de piatră printre ere.
XXV
Lumina fără sursă care-nvelește obiecte
Fragilă densitate cu vârf zodiacal
Acum urnești din spate cu moliciuni perfecte
O luntre sub albastrul frunziș de peste mal
Și dorm residefate pe limb oval insecte
Și trec grădinile de nuferi, tenace, în aval,
Și totul lent convergent spre vechi clădiri suspecte
Dormind peste abrupturi cu nume tropical
Vâslește doar cu stânga să ne oprim la moară
Coboară pleoapă lumea de dinapoi să moară
Urca-vom: saci de umbră râzând pe estacada
Adună-ți dup-amiază într-o basma ușoară
Și-atârn-o de donjonul cel mai de sus c-o sfoară
Să penduleze-n golul mai alb, ca de zăpadă.
vezi mai multe poezii de: Leonid Dimov
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.