Era grădina ca un labirint
Și, chiar la mijloc, o popicărie
Și se vedea un jucător venind
Și-n palma lui o barcă de hârtie.
Doar râsete și forme de argint
Mai rămâneau în seara zmeurie.
Era grădina ca un labirint
Și, chiar în mijloc, o popicărie.
Popicele-au căzut, alcătuind
Din clinchete și râs o melodie,
Iar jucătorul, când am vrut să-l prind,
Ca la un semn pierise, căci pustie
Era grădina ca un labirint.
vezi mai multe poezii de: Leonid Dimov
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.