Tancul - Leonid Dimov
Adăugat de: Gerra Orivera

Totul era etern, totul era integru.
Totul părea vânăt spre negru
Când, în sunet de flaut și tilingă,
Totul se-ncenușa: începuse să ningă.
Apoi totul fu alb cu numai o pârtie șuie
Spre care suiră spre piscul de gheață verzuie.
Se zărea prin viscol ca-n apocalipsa
Departe, străvezind o nostalgică elipsă,
Unde-i aștepta duduind pe loc
Un tanc cât o corabie la iernat în doc.
Rebegiți, zdreliți din brizant în brizant,
Ascultară cuminți de comandant
Și pătrunseră pe turela deschisă,
În aburul cald de benzină, printre crengi de tisă.
Înveliți, ocrotiți, goi, ca la spovedanie,
Se mișcară lent pe patul de campanie,
Se-mpreunară cu scâncet dur
Și priviră limpede jur-împrejur.



vezi mai multe poezii de: Leonid Dimov




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.