Mai bine să nu te fi văzut nicicând
mai bine eu să fi fost rănită,
mai bine să nu te fi plâns în gând
şi să-apun liniştită.
Mai bine ploaia ce cădea peste-un veac,
mai bine eu eram întârziată,
mai bine fulgerul da în acel copac
ce ne-ascunse odată.
Numai aşa să nu fie, numai aşa,
cum nicicui nu i-aş dori să se-ntâmple,
măcar marea ia-o întreagă şi-o bea
să-ţi stingi jarul din tâmple.
Măcar casa ia-o şi-o mută din loc,
şi îţi trage peste faţă-un perete,
numai să nu-ţi împurpure pete de foc
albul ninselor plete.
Am să mă duc undeva, mai spre zăpezi,
să le împrumut pe-o vreme răcoarea,
nici eu să te văd şi nici tu să mă vezi -
să ne vadă uitarea.
—————————————————————
* din volumul „Dulcele foc”, editura Univers, București, 1991;
vezi mai multe poezii de: Leonida Lari
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.