E toamnă iar și-abea de-o văd
Cum tulbură canoane —
Cu zgomot surd pe caldarâm
Cad și se sparg castane.
Un vânt sever și obosit
Frunzișul îl resfiră —
Oare poeții de mai ieri
La fel de greu trăiră?
Și-n loc să-alunece în sublim
Să-și împlinească cartea
Pentru cuvânt la fel erau
Amenințați cu moartea?
Ce uriaș, demonic val
Stârni această spumă,
Care venit-a peste noi,
Uitând de cer și mumă!
Ce suflet trebuie să ai
Ca să-ți continui veacul,
Când vezi cu claritate cum
Lucrează-n lume dracul!
Prin trădători, dezmoșteniți
De țară și de casă,
Care și într-un monument
Văd un dușman de clasă.
Și ce putere de-a răbda
Să ai cu nou-venitul,
Ca-n timp ce-i taie pe ai tăi
Să nu ridici cuțitul.
Dar Domnul oare va răbda
Pe rând să ne omoare
Sau îi va trece într-o zi
La locul lor sub soare.
E toamnă iar și-abea de-o văd
Cum trece, râde, plânge —
Pășesc pe străzi c-un sentiment
Că cineva vrea sânge.
Că cineva neîncetat
Îmi scuipă în icoane,
Cu zgomot surd, pe caldarâm
Cad și se sparg castane.
————————————————————-
sursa: @versurisubfloridetei
vezi mai multe poezii de: Leonida Lari
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.