În vreme ce coboram aseară Muntele de Smarald,
Luna ne-a fost în permanenţă tovarăşă de drum.
Apoi, s-a aprins vârful muntelui – din toate mai înalt,
Şi-o lumină palidă cădea prin norişori de fum.
Când am ajuns la cabană încetase vântul;
Un omuleţ a tras zăvorul de la poartă;
Intrând, fragede corzi verzi ne atingeau veşmântul,
Ardeau felinare-n bambuşi şi focu-n vatră.
Am strigat, „Aici noi vom sta şi ne vom face plinul!"
Vesel, am băut din vinul bun şi am cântat sub stele
„Vântul prin pini", bucuros că trupul de sete-alinu-l,
Până-n zori când aştrii-au coborât în rouă, să se spele.
Fericit erai, prietene, iar eu beat oleacă,
Bucuroşi lăsând întreaga lume pe lângă noi să treacă.
traducere de Petru Dimofte
vezi mai multe poezii de: Li Po
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.