Vântul șuiera întruna,
într-o oarecare seară,
norii sparți făceau ca luna
să apară și dispară.
Dintr-un pahar acoperit,
un licurici pe-o mescioară,
privea, complet descumpănit,
la spectacolul de-afară.
Bietul, pus într-o sinistră
încăpere de cabană,
undeva lâng-o fereastră,
se trezise în capcană.
Copilașul ce-l răpise
prin întuneric îl pândea
și-o clipă parc-auzise
cum din pătuțul lui gândea:
Ce naibii-i veni lu' ăsta
de nu vrea să lumineze,
până s-apuc a-l acosta
nu părea să se jeneze.
"Lună" zise licuriciul,
"n-ai vrea tu să-i dai de știre
mândrei, care-mi duce dorul,
c-am dat ultima sclipire?"
"Haide soră, ce stai mută!"
forță el nota, cam mârlan
"Ori oi fi, cumva, ținută
și tu captivă-n vreun borcan?"
vezi mai multe poezii de: florianruse
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Pantru Marin.S.
Multumesc pentru cuvintele frumoase!
florianruse (autor)
vineri, 13 noiembrie 2015
Interesanta idee... Un poem frumos
Marin.S.
miercuri, 11 noiembrie 2015