Știu, sufletul acesta care e
Ȋndrǎgostit de toate stelele,
De-aici, de dupǎ geamuri și ferești,
Nu vei putea vreodatǎ sǎ-l oprești.
Oare sǎ fie drept cǎ n-am uitat
Mirosul verii-n care te-am aflat
Și iarba-n care proaspǎtǎ ai fost
Litania știutǎ pe de rost?...
De n-ar fi decât visul și tot ar fi de-ajuns
Sǎ mi te-aducǎ-n minte când mǎ cuprinde dorul
Ȋnsǎ mai e și cupa-aceasta unde-ascuns
Ṭin trupul tǎu, și sânul, și șoldul, și piciorul…