- variantă îmbunătățită -
Îi trec cocorii, toamnei, peste frunte,
Cu zbor adânc prin cețuri de argint.
Îi smulge dimineții un alint,
Când urcă-n pribegii, spre cer, un munte.
Aprinde vântul sângele-n podgorii,
Iar boaba tămâiosului gurgui
Primește rotocoale pe pistrui
Și râde către lume din toți porii.
Stau doldora-n alcovuri înfrunzite
Comori de pepeni, ce plesnesc de cald.
Sub coaja cu explozii de smarald,
Fierb lave vii, cu miezuri înroșite.
Cu soare-n ochi, se-arată somnoroase
Dulci pere, cu obrazul luminos
Și, pe sub rouă, caldul trup zemos
Își arcuiește formele cărnoase.
Mai cântă, încă,-a verde tot pământul,
Sub trupul greu al pomului cu rod,
Când înfloriri parfumul și-l slobod
Să aromească raiului veșmântul.
Secundele aleargă către mâine,
Ca limpedea răcoare de izvor.
În nesfârșitul șipot curgător,
Un anotimp miroase-a copt și-a pâine.
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.