Ȋntr-un sertar, cu o scrisoare,
Peniţa timpului azi moare;
Cireşe-n slove stacojii,
Grâu în lumini lumânărií,
Un pardesiu pentru stafii,
În ore reci şi purpurii.
La geamul vechi, o cucuvea
Aşteaptă primul fulg de nea,
Aşa cum eu aştept, tăcut,
Ecoul lumii desfăcut,
Pe care iarba a crescut
În drumul nostru-aproape mut.
Îmi sună-n minte-o mandolină.
Pe coarda-ntinsă, coralină,
Un greiere, în pași de vals,
Se-mpiedică atât de fals...
Lăcustele, din dans în dans,
Reinventează un balans,
Pe care eu mi-l amintesc,
Atunci când totul născocesc;
Dar este totuşi lumea mea
Şi dincolo de o perdea,
Care umbreşte umbra ta,
E-un Univers cu-o piatră grea,
Care-şi scufundă timpul nou
În vechi iubiri fără ecou;
Fereastra mea dă ȋntr-un zid
Cum ochii mei dau ȋntr-un vid,
Privesc în mine şi-i închid,
Apoi sertarul îl deschid...
14 septembrie – 16 noiembrie 2016, Constanţa
vezi mai multe poezii de: lorena.craia
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.