Care trup mai poate fi arat,
Semănat şi frânt an de an?
Dar ea nu va muri, a jurat,
Deşi-i aproape moartă, loc viran.
Cântă, inimioară, cântă;
Strigă, colindă-n noaptea de catran.
Şi, de vreme ce nu va putea muri,
Grijile-i vor spune “noapte bună,”
O peliculă de catifea vor fi
Peste cei doi ochi care dorm împreună.
Zboară, cântecel, zboară,
Rupe lanţurile, răsună, răsună.
Astfel, din urma de vlagă de-altădată
Ea-şi face prilej să se dezmierde,
Devine câmpie brazda vindecată,
Iar ea-ţi poate cânta iar de frunză verde.
Plângi, cântecel, plângi,
Şi-ascultă cum plânsul tău se pierde.
Trad. Petrru Dimofte
vezi mai multe poezii de: Louise Bogan
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.