dacă mi-aş scoate toate pietrele din suflet – aş putea clădi,
nou meşter manole, oare o biserică? • nimeni se aruncă-n
dumnezeul mort – dar unde sunt cioburile suferinţelor sparte •
de ce aş mai privi un ţărm cu gândul departe – o gură plină cu
copac înconjurat de păduri de ecouri • argint înlăcrimat de
fantasme • monadă nomadă spălată de depărtările diferenţelor
– minus ca o plantă îngustă • unul îl ţin în centrul a tot ce mă
strădui să pierd • ei, copacii pleacă din mine – sau ele,
banal boreal – muncă albastră – trudă caleidoscopică • voi,
temelii ascunse ale iluziei • schelet rampant al mirajului – al
celei mai mari reptile care e lumea • griji de glaspapir • focuri
de artificii ale precarităţii • fantasmele-s pansamentele
un ou ciudat e inima ‒ din care se strecoară lumina firavă pe
care voi păşi • astăzi sau mâine – sau cer – sau etern • sau
poate cînd ochii magici vor pluti – pitiţi în silabe – prin vast
şi prin singur • nimeni cu vâslele de priviri ale vidului • ori cu
zdrenţe în loc de stele – bizare silabe ce-mi mîngîie drumul
cu rugă • zulufi de sticlă în cerul de zîmbete • aproape de tine
însuţi – plămânul zborului cu care-ţi schimbi întruchiparea •
aripa cu care te gîndeşti altul • palele albastrului – prea
o poezie e o veste despre neant • stoarsă din neantul altor veşti
despre neant • tipărite de privirea prin creştet • privirea prin
creştetul capului ce urmă pînă la neantul fără cap • ca un călăreţ
fără cap călărind privirea-prin-creştetul-capului •
poate un tren din îndepărtate bilete • poate un orologiu
scuipînd greaţă şi timp ‒ sau o minge de tenis înghiţind la
scatoalce • poate o mînă ce culege vise din albastru de pietre •
sau galopul tobelor şiroind în auzuri de azur străveziu • vidul
poate un tren din îndepărtate bilete • poate un orologiu
scuipînd greaţă şi timp ‒ sau o minge de tenis înghiţind la
scatoalce • poate o mînă ce culege vise din albastru de pietre •
sau galopul tobelor şiroind în auzuri de azur străveziu • vidul
privirea e de fapt un spaţiu unde lucrul nu e
nimic nu e acolo unde nimicul e privit
pentru ca lucrul să fie privirea trebuie să înceteze
cînd privirea-ncetează lucrul e un zenit infinit.
acordeonul inimii mi s-a sfâşiat – şi muzica lui de sânge mi-a
ţîşnit din degete şi din gură • fereastra s-a destrămat –
inundată de raze • mesteacănul citeşte cu var bilele ochilor •
prea multă făină pe-asfaltul lins de ploaie – între felinarele