sînt sunetele stranii ale meta-silabelor – praguri de durere – ori monade de absolut • de absolut evanescent – etern doar prin absenţă • e tumefacţia monstruoasă a zborului – solitarul munte – o naştere prin care ochiul meu se coace pentru contemplaţie • sub zorii de metal • oh! îmbrăţişează-mă cu moartea ta sublimă – maturitate devastată a geniului • cu treptele asemeni unor cărţi de joc ale destinului – prin care ne dezbrăcăm de tot ce-i cunoscut • de toată această iubire întîlnită-n drum – mai adâncă decît pământul – şi decît paşii pictaţi de vis pe cer • cîntec de lumină în care – odată cu marea – acostez • da, cărţi de joc – şi verde nebunie de nisip – şi nefiinţă • utopie cu blană sălbatică peste promisiuni abrupte • ţipăt mai aspru decît mersul pe tăişuri de sfinţi • căci în iarna ilizibilă a absenţelor – zăpada cu aripi de tăcere mă poate străbate ca o fantomă • ea, peste tot întunecata – cu lampă de tenebră • singurătatea vîsleşte – picurîndu-şi seva pe clapele misterului • pluteşte pe nor cu neted de tulbure • în amiaza lui nimeni – pe care nici avisul fără formă n-o poate ghici • da, în peştera fără capăt a inimii – unde potopul visează şi străfundurile plâng • tu, fereastră-ţi mai aminteşti de narcisismul meu frenetic – tu, oglindă, de labirinticul meu salt mortal • îmi căutam printre silabe viaţa – această excepţie a timpului • rănile coboară pe pante – dinspre pierdute înălţimi • toate scările sînt dezacordate – şi strigă sepulcrale precum strigoii închişi în chei de sticlă • mă dezbrac de simulacru şi de zeu – de răzbunarea umbrelor ce nu au fost • mă dezbrac de cavernoasa cavernă unde mirajele mor • încetinită, moartea mă caută • oh! depărtare, revarsă-ţi peste mine povara de lacrimi – şi tu regăsire, plîngi în mine cu crengile •
cum picură durerea cu stropii pragurilor de neant • sfîşie-te inimă – infern, frînge-te cu adâncul • fărîmă-te abis în care strig – explodează demon nedemn – abandonat pînă şi de crepuscul • străine cu mîini de cuvinte – unde ţi-e ţărmul • cum speri să-ţi strîngi în gînduri viziunile nebuloase • zarurile negre ale zorilor ţi se rostogolesc pe piele – şi în hazard te îmbraci • dublul îţi întinde priviri de oglindă şi te visează fluture • şi nimeni te izgoneşte ca pe-un schelet plin de celălalt • nimeni îţi goneşte singurătatea pînă se preschimbă în labirint • el, prea-aproapele în veci ostil • rătăcit în lumea umbrelor titanice dintre eu şi sine – în lume recazi • şi şterge-te – şi scrie-te • depune-ţi icrele melancoliei în fundul valului de-otravă • pictează cu verde de albastru tăcerea labirintică a algelor • avisul luxuriant din care creşti • melancolie neagră – lunecă întunecîndu-te pe derdeluşuri de oglinzi • legat cu noduri de litere – nu mă recunosc în chipurile ce mi s-au lipit ricanînd de destin • în chipurile neiertătoare pe care nicicînd nu le-am putut ierta • da, complexul meu sardonic – dubiul meu vegetal • şi-acest el însumi – mult prea eu ca însuşi să se bănuie • copac-fereastră ce-n dezlume se visează a naşte – din nelumite – înfrunzite silabe • şi un fragment de secundă căutînd un cuib impronunţabil • o fîşie de drum lipită de zborul de piatră • căutînd sau poate găsind o destrămare a pămîntului – un oberlicht al solului întrerupt • o neştiutoare întunecime – devorată de flori • ori un jucător văruit – ţinînd în braţe precum o cîrmă – rotitoarea ruletă • în care voinţele noastre inutile se sparg • şi o picătură de marmură – tot atît de însingurată ca o oglindă • şi tot atît de vopsită cu dublu • da, o picătură de marmură – cu pragul tot atît •
pămîntul e doar o metaforă a neantului • şi tu – o metaforă a morţii tale încă absente • una cîte una picură în stropi de tăcere multiplă singurătatea • tu însuţi ca o pagină pliată priveşti în toate direcţiile • îţi vezi străinul înăuntru – şi-ţi descoperi sufletul între şoaptele a două frunze • ele alunecă tăcute, una lîngă alta – şi tu odată cu ele • singurătatea te descompune în semne – transcendenţe în care nu te mai recunoşti • cadavrul tău e purtat în somnuri de alb – pliat, viu întuneric • monoschizofren mereu dublu • murind ai dovedit în fine destin – murind, te-ai dezlipit de ce nu încetezi niciodată să fii • dublul tău a ajuns la destinaţie – şi de-acolo te cheamă cu un zîmbet ironic • prezent nu poţi să fii decît prin propria ta absenţă • ochii tăi – bizare palori scindate salvate-n străfunduri de catastrofa comună a două ţărmuri naufragiate • toată această lungă cădere – verticală de solitudine • orfeu alb al dispariţiilor – scufundat în cîntec de lună • el se îndreaptă spre tot ce-l înstrăinează – vertical, între două frunze alunecînd paralele • da, lunecîndă tăcere între două morţi paralele • rezumatul unui labirint • zenit-nadir – cu inutilitatea ca rădăcină • întuneric pliat – înăuntru de panică expus în toate direcţiile •
uitare vînată adânc printre migrene de iarnă • amnezie abandonată într-o nacelă de rodie – prea sus pentru degetele mele • poate vînătaia roz cu şorţuleţ lilial – m-a despărţit dintr-o dată de ochiul meu rubicond • poate o fetiţă cu cîte-o foarfecă în fiece mînă – înainta decupîndu-se din albastru – separîndu-se de tot ce n-o săruta cu întuneric • abolindu-se cu viscerele visătoare în noapte • cu buzele rătăcite în sidef mă întreb – mă întreb cu naşterea întîrziată în scoică • mă întreb dacă ea – cea atît de bogată în fără • n-a zburat violată înfrunzit de vreo ramură • îngălbenind cu absenţa-n silabe – spumă de stufos şi verzui • mă invocă infernul pe un epolet cu patină • obstinat sărut într-un stacojiu fără coajă • lacrimile ţipă cu ţepii de ghiaţă – în inima mea unde numai inutilul e suflet • aripile mă contemplă cu genele frînte – şi sînt tot mai străin aur topit • ce mi-a mai rămas pe mîini din sânge de stea – din livida spumă a dinţilor • nici un basm cu pămîntul minciunii în gură • nici o peşteră de ascuţit aripi • şi din nou mă întreb – ascuţindu-mi abisul ca să măsor absurdul înălţimilor pierdute • cum de mă desfac fără să mor – singur printre bucăţile mele ce se uită la mine – se uită la mine uitîndu-mă • şi cum mă împing – cum mă împing – cum împing bolovanul ce-am fost • refuzînd să mă rostogolesc înapoi – refuzînd să mă împing înapoi • refuzînd, refuzînd să mă rostogolesc • refuzîndu-mi ochiul rubicond precum o decoraţie • şi descriindu-mi clipă cu clipă – clapă cu clapă – gesturile • acum – că îmi scot coroana de spini din jurul capului inimii • cobor de pe crucea unde durerea mea e mereu şi mereu crucificată • îmi scutur din palme rugina amurgită din cuie • şi urc pe stînca de furie – pe stînca de damnare – pe stînca de frig intransigent • spre vultur – spre vultur – spre vultur – eu prometeu •
asfaltul îmi povestea paşii ca o singurătate cu grote de orgă • copacul cu scoarţa de lacrimi creştea-n mine – creştea undeva pe insula ochiului orb din mine • creştea din ocean • singurătatea mea pleca la avis, jucîndu-se – pleca la labirint şi, cu oglindă, la minotaur • cu tălpile povestite sub stele de fereastra ei zburătoare • singurătatea mea se apropia de ea însăşi într-un aerostat dintr-o lacrimă • se apropia de peştera roşie – de sfera aceea de durere şi sânge – sub soarele albastru unde-şi aveau cuibul atîtea dispariţii de păsări • ce e drept – lîngă piscina de melancolie cu cheie – o cheie foarte mare şi foarte labirintică • unde culoarele şi meandrele te pierdeau cu o extremă uşurinţă • pe ţărmul ei misterios – devastat de înoturile înecaţilor – creştea o salcie roşie – cu fulgi parfumaţi şi rădăcini cântătoare • o salcie ce se putea preschimba într-o fată neînchipuit de frumoasă – cu frumuseţea cosită din avis de luceferi • salcia înota în piscină pînă la capătul lumilor – pînă la rana de la începutul lumii dintîi • înota pînă se îneca – şi atunci, purtată de apă, ieşea la ţărm cu toate pânzele preschimbate în aripi şi-atunci • vomita o inimă neagră care se scufunda în pământ – zămislind o iarbă sumbră pe care salcia o mânca nemurindu-se • rana cobora prevestită de munte cu prea multe zaruri pentru dimineţile încă adormite ale lumilor • pentru zorii lor de zinc virtual • o lene foarte simplă cobora plutind pantele acoperite cu dor ale poveştii – o iarbă ca o profeţie de iarnă, de nimeni crezută • da, cobora în tumbe colină după colină – mai repede decît telefericul – pînă la poale • era un mister – şi el ţinea între degete semnul de întrebare • ondinele înotau în acvariu – spre marea uimire a libertinilor încă zăbavnici între somn şi bulevard • iar păsările albastre din soarele albastru răspîndeau noaptea – şi-odată cu ea – absenţa definitivă
furibunzii nervi se încolăcesc – aidoma unor şerpi în jurul sufletului ce ţipă a liră • da, suferinţa se tîrăşte potecă • şi iarăşi nervii plîngînd se revarsă cărunţi din bătrîn • şi iarăşi coboară tristeţea în jurul colinei demonice – precum o singurătate ce s-ar învăţa cu sine • pasul adaugă ocol prin parfum • aripa adaugă argint salciei înclinate spre albastru • albul aterizează ca un mesager pe ierburi sălbatice – pe şoaptele verzi ale vântului • aproapele nimănui trasează o necuprinsă linie prin noapte • nu-i oare aceasta coarda incolorului cu plutirea-n presunet • nu-i aceasta lira inaudibilă – invizibilă – a lui orfeu • solitara tăcere a silabelor ce se visează imponderabil în copil • versuri de fluturi în colţul camerei unde amiaza lui nimeni se caţără pe luminosul ei sânge • o nouă aterizare a mesajelor printre copacii smulşi • exilată devastare mîntuitoare • şi-aceste lacrimi accelerate – mereu încetinite – deschizîndu-l pe pistruiatul puţin • pe pistruiatul – violatul – asasinatul – mereu – mereu mai puţin • deschizînd cutia unei destinaţii albastre • irevocabila oglindă nedefrişată unde se ascunde îngerul amneziei • îl întîlnesc uneori printre pietrele unor cuvinte cu insulă • printre avalanşe de pămînt sau exoduri stelare • secunde crucificate ori schelete nocturne • neghina nebună a unei nemuriri demascate • acum, cînd sfîrşitul se descompune întins pe drapelele perimate • hrănindu-se abia cu buruienile unor flăcări insolubile • cu un frig fără cheie • cu bulgărele tot mai uriaş al căluşului – ce-am devenit •
privire frîntă de gheaţă magică • crivăţ de alb în furie de inimă • o palmă deschisă pentru destin – platină descompusă în după amiaza absurdului • socotim – ţintim întîmplarea • numărăm pe degetele fumului – piatra deschide un ochi – numerele cad unul într-altul • poate un dinte de diamant îmi dizolvă memoria • poate oul durerii mă caută în adîncul oceanelor • junglă de lumină pierd în zăpadă – fir de sânge alb mă destramă • camera maro îmi şopteşte cu tentaculele nervilor – povestea de friguri a infernului • povestea lacrimilor biciuitoare de turbată ruşine • povestea lui aproape tu însuţi – atît de absent – atît de absent – cu vînătăi de noapte sub piele • el şi ea faţă-n faţă – şi-ntre ei iubirea vînzînd fructe uscate, frunze ofilite şi documente false • şi-ntre ei pretenţia cu sânii grei şi flasci – lipită de zid – afundată în zid precum o imagine cărnoasă – vomitată de-oglindă • dar cine e acest nimeni care mă tot sîcîie cu sine de umbră • cine e această pată torturată cu ţigara aprinsă între falii de timp • da, această pată tăiată-n felii din care gura mea culege doar întuneric • sau iarăşi – această străină pe care încerc s-o salvez de amintirile obscure ale hipnotizatorilor • de liturghia neagră de sub sumbra barbă a demonului • a demonului ce seamănă atît de bine cu un tenebros preot ortodox – ce-l va fi dăscălit pe stalin • desigur, condiţia umană e condiţia de pradă totală a nimănui • desigur, condiţia umană e stigmatul lui zero ce spionează cu clipe infinite lumina • condiţia pleoapei ce tace pînă la moarte – tace prin moarte ca printr-un tunel de complicităţi ce cad una într-alta • torturînd semnul de întrebare din care ţipătul dintîi s-a născut •
calm de zăpadă cu secunda la zid • labirintul mi se clatină pe picioare • nămeţii insomniei amorţind în mine somnul lunilor de iunie • apa e o dală peste sinucidere • şi vântul ca o viaţă invizibilă • pagini de palid – luna unge lumea cu neantul iernii • cu snopii străzilor în braţe mă clatin cît mai sînt bătrîn • sau poate asfaltul merge pe două cărări • netedă-i pasărea cu zborul de linişte • zarul îmi aruncă din mînă pagini de hazard • cred numai în vid • răsfoit de destin străinul sumbru îmi apropie de suflet mantaua pericolului • prietenul meu invizibil – chemat de orele negre ale copilăriei • oglinda e semnul înmulţirii lui celălalt • singur doar nimeni pot încă să fiu • din cînd în cînd un miracol al disperării – un robinet ruginit cu speranţa epuizată • creanga cu înflorirea labirintică – precum o literă îmi scrie-n aer zborul • dau din umeri de aripă de parcă de pe haină aş vrea să scutur fărîmele unui disc trecut • o amprentă de demult – lipită de paşii mei vechi • întrebîndu-mă mereu cum arată întîlnirea cu pierdutul meu semn de întrebare • o cheie beată îmi întinse degetul – de parcă aş fi fost un buton trăgînd pe nări nori de note de cocaină • da, un orb cu mîinile-n lună şi cu mîine uitat în rachetă • cu creionul de ieri – îmi spuneam – cumpăr silabele scrise pe zăpadă cu sania • fereastra-mi va aduce – pulverizate – orizonturi de foarte departe • am să arunc tăcerile timpului – prea spălate de zâmbet • şi-am să las o dîră de nefiinţă cadou – drumului în veci neştiut •
săgeata neagră mi se naşte din inimă ca o pasăre cu aripile stinse • frisonul meu eşti tu – şi eu al tău – în labirintul de nervi unde rătăcim – rătăcindu-i pe cei ce ne caută • oglinda mă îmbracă – şi tot ea mă dezbracă – identic • absenţa răspunsului şi aburul nesfîrşit al căderii ne e piatra de temelie • crima perfectă e dublul nostru de alb – jurnalul în care ne-ascundem • trupul tău mi-e harpă de mîngîieri – trupul meu ţi-e flaut visat • neagră se derulează între noi anxietatea – întreruptă de dubiul tăcut • cine-s eu – şi tu, cine • fata lunară lasă întîmplările cărnii să se scurgă în gol – se goleşte spectrală de clipe rîzînd într-o floare • femeia-haos face o monstruoasă criza de isterie – naşte monştri în gheizere fierbinţi de delir • fata-insomnie creşte cu ramuri de rece în înălţimi de alb – dăruieşte înaltului arcuiri nesfîrşite – ecouri încrustate în transparenţă şi interludii extatic acide • vîrtejul îngheţat al oglinzii şi fagocitarea voinţelor e chemarea noastră de amœbe cosmice • pe tine zeul te sărută cu indiferenţă – pe mine mă posedă cu dispreţ • vai! de ce brutala lume mai degrabă decît contemplaţia plină de mistere • oricît ne-am îmbrăţişa sub ninsori de cenuşă – monoschizofrenia ne despică în două singurătăţi incompatibile • oricîte ferestre am deschide pentru sexul fierbinte al celor care ne caută – rămînem albe şi reci ca nişte fantome-n exil • dublă arahne – torc fuioare de vid – cînt depărtarea ţesută cu bărci de argint • şi-ncînt agrestul cu melancolie de iarnă • singură tu – privirea ta metalică îmi e ghilotina • singură eu – privirea mea te dizolvă – dincolo – dincolo de iubire – dincolo de labirintul prin care-am intrat – una în cealaltă •
http://ftp.adshishma.net/Ara-Accueil.html
să te trezeşti dimineaţa într-un crepuscul – să înoţi prin amurg pînă-l devori sau pînă te devoră • să te trezeşti la miezul nopţii într-o piscină de stele – să înoţi prin ele pînă te devoră sau le devori • iată balul melancoliei – cu neverosimilele lui figuri de dans • să te trezeşti dimineaţa într-un degetar crepuscular – sau într-un zurgălău agăţat de-un fir nocturn de iarbă • da, într-un modest motel de beton – cu clinchenitul jilav • undeva într-un vis de cretă cu casele mai albe decît doliul • un pian nebulos pluteşte ca un nor prin coşmarurile verii • şi acest motor delicat cu mireasmă de floare • cînd pe pieptul precum un obraz îmi curg lacrimi străine din sîni • timpul picură – e poate bolnav • vechiul urcă pe trepte înserarea pîn’ la mansardă • singur la fereastră cu flaut – eventual cu plicul paşilor pierduţi undeva între aer şi mînă • mi-am înfundat nasul în vodca otrăvită a oglinzii – încercînd să născocesc alinare • o nouă lacrimă de parafină pe areolele sînilor • şi dacă un trandafir mi-ar creşte din creier – parfumul lui m-ar purta pîn᾿ la cer • ninsoarea din ecourile fulgilor sparge labirintul la care încercam să mă încălzesc • barca de porţelan mă ajută să descopăr înecul • singurătatea ninge în timp ce laleaua caută o cheie pentru avalanşa inimii • beau dintr-un buchet fragranţe de foc purtat prin vînt de aripi de cenuşă • plutesc valsînd la balul melancoliei – zîmbit de partenera mea indiscutabil moartă •