Cititul în ochi - Lucian Avramescu
Adăugat de: versuri sub flori de tei

îți citesc în ochi, iubito,
ca în cafea…
iată, se lasă cu drum de seară,
de zi,
și de miezul nopții

sub geana stângă
ți se arată
o mare nenorocire
(pardon, acolo mă văd eu)
sub geana dreaptă e
ca un șarpe încolăcit
ca o șerpoaică violetă
care licărește din coadă…
asta, draga mea,
e o prietenă
care te pândește
la drum de bărbat

iată, în pupile,
citesc ca în oglindă:
mobilierul virtuții,
rufăria sentimentelor, bâzdâcul,
condica de prezență a păcatelor mele
și avalanșa unei lacrimi
ca un buldozer transparent…
păzea,
că dă peste mine
na, mi-ai făcut-o…
m-ai picurat în moalele capului
de nu mai văd pe unde calc (de regrete)
— iubito —
—————————————————————
sursa: @versurisubfloridetei



vezi mai multe poezii de: Lucian Avramescu




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.