femeie mai frumoasă decât adevărul
decât cerboaica de aur a muntelui
iubirea ta cea spre ființă
dă-ne-o nouă astăzi
și ne iartă nouă fărădelegea prostiei
și trufia noastră de a te vinde
la marele ospăț al prietenilor
femeie mai frumoasă decât adevărul,
cu podoabele fără de podoabe
ale simplității tale,
noi te-am împins nedumerită
în odaia leilor perversității fără acoperire
și am înotat în lacrima ta
ca fiara în sângele cald al victimei
femeie mai frumoasă decât adevărul
mai putea-vei oare
iubirea ta cea spre ființă
să ne-o înapoiezi nouă astăzi?
——————————————————————————————-
sursa:@versurisubfloridetei
vezi mai multe poezii de: Lucian Avramescu