Lilieci țâșneau în slavă,
când ne părăseam lăcașul.
Paltinii, crescuți în noapte
din asfalturi ca din lavă,
își împrăștiau sămânța
zburatoare-n tot orașul.
Nimeni nu dormea în noaptea
cea de veghe. Nici penații
viitoarei generații.
Ne plimbam pe bulevarde
prin troiene de semințe –
și simțeam cum talpa arde.
Doar târziu Săgetătorul
încearca-ntr-o doar’ s-apună
când scâncea în poartă cheia.
Vântul ne-azvârlea în păr și-n
față pulbere de lună,
caldă încă-n vremea-aceea.
Ținând soarele în mână,
un oltean – pe jumătate
om aievea, -n rest fântână
cu o cumpănă în spate –
dimineața da năvală
cu un chiot în cetate.
vol. „Stihuitorul”, din ciclul "Cântecul focului"
*1919 - anul în care Armata Română intra victorioasă în Budapesta, punând, astfel, capăt Războiului de Reîntregire.
vezi mai multe poezii de: Lucian Blaga
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.