Spicele-n lanuri - de dor se-nfioară, de moarte
când secera lunii pe boltă apare.
Ca fetele cată, cu părul de aur,
la zeul din zare.
O vorbă-și trec spicele - fete-n văpaie:
secera lunii e numai lumina -
cum ar putea să ne taie
pe la genunchi, să ne culce pe spate, în arderea vântului ?
Aceasta-i tristețea cea mare - a spicelor
că nu sunt tăiate de lună,
că numai de fierul pământului
li s-a menit să apună.
vezi mai multe poezii de: Lucian Blaga
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.