Don Quijote - Lucian Blaga
Adăugat de: Manuela Munteanu

Sancho, vezi tu cum ne duce
un noroc prin țări de piatră ?
Caldă-i noaptea ca o vatră.
Și-am trecut de rea răscruce.

Sancho, vezi în zare semne,
stelele prin țar-albastră
cum se țin pe urma noastră,
stăruind să ne îndemne ?

Ce zărești pe creste-nalte ?
Mori de vînt cu aripi albe ?
Ori sunt zmeii, năzdrăvanii ?
Ne așteaptă - ce înfrîngeri ?
Sau sunt morile doar îngeri
ce-au căzut din cer prin Spanii ?


Vol. "Mirabila Sămânță", Editura pentru Literatură, 1968



vezi mai multe poezii de: Lucian Blaga




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.