Toți morții se duc
undeva fiecare
în urmă lăsând
foc, vatră și, greier,
prag, treaptă și nuc.
Răzbat, în cutreier,
prin zid, prin aproapele,
prin patru stihii,
prin lăcașele vii,
prin vămi, depărtatele.
Ca norii, ca apele
toți morții se duc.
Se duc fără grijă
cu drumul în gând.
Plecând cu pleoapele
lumina își strâng,
adânc cunoscând
ca ochii-nchizându-și
nici unul, nici unul
nu va să greșească
spre țintă stă drumul.
Nu rareori, totuși,
pe-alocuri, sub crângul
înșelăciunii,
se-mprăștie unii,
ca scrumul, ca fumul.
Dar alții se duc până
la spatele lumii,
vor fața să vadă
cealaltă a lunii.
vezi mai multe poezii de: Lucian Blaga
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.