Da, negrii din dumbrava africană,
ce dragi îmi sunt ei, oamenii de humă!
Îi încarnează necurmat sub lună
telurică putere năzdrăvană.
Trăiesc prin obiceiul-poezie
de a păstra-ntre ei, sub streșini,
cranii de la străbuni-părinți: prezențe stranii,
în veci perpetuării chezășie!
Incendiu când se iscă-n așezare,
îi vezi zorind, cu cranii subsuoară,
să-și mânuie-n păduri trecutul mare,
precum din mușuroi spart cu piciorul
în panică furnicile își cară
sub chip de ouă-larve - viitorul.
vezi mai multe poezii de: Lucian Blaga
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.