Pe marginea
Vistulei
semănătorii se uită pierduți în sorburi.
O, pe subt ziduri și-n scorburi
câte jivini și șoapte! Acum o mie de ani
cronicar eram aici unui noroc schimbăcios,
cronicar român fugit spre miazănoapte.
Pe marginea
Vistulei
mi-am îngropat în nisip voievodul.
Fără sfârșit, iară și iară
i-a dat prin tâmple și degete rodul. Aci e și turnul
cu punțile trase. Cocoșul de fier m-amintește c-un strigăt
de câte ori străbune furtuni și galbene vânturi
trec peste case.
Laudă somnului, 1929
vezi mai multe poezii de: Lucian Blaga
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.