Dăinuind în noi
mai mult decât în morminte,
pe drumul lor viu
strămoșii se uită, subt soare, mereu înainte.
Prin bezna fierbinte
a păcatului nostru de seară și dimineață,
dorind cunoaștere și veșnică
viață strămoșii se uită mereu înainte.
Pe-același drum uneori noi ne-ntoarcem
până-n mijlocul caldei, aievei
lumini, care-n ea ține șerpii
și basmele Evei.
vezi mai multe poezii de: Lucian Blaga