În satul meu, în Câmpul Frumoasei,
în preajma turnului, pietrele stau
pe subt plopi. E primăvara și pietrele -
Unele poartă încă inscripții chirilice.
Este totdeauna ceva ce-n urmă rămâne.
Sunt ale părinților pietrele -
și ale părinților lor. Huma e beatitudinea lor
astăzi și mâne. O mierlă neagră cu ciocul de ceară
aleargă de pe un mormânt
pe altul, precum îi cere viața.
Dar eu mă gândesc mai departe,
mult mai departe, mult mai departe.
Mă gândesc la ziua
când plugul va trece prin morți
să-ndrepte fața
vezi mai multe poezii de: Lucian Blaga
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.