A la señora Eugenia Brediceanu*
Yo estaba tan cansado
y sufría.
Creo que yo sufria de demasiada alma.
En las colinas el amanecer abria sus párpados
y ojos enrojecidos por fatiga.
Perdido - me pregunté:
Sol,
¿cómo puedes todavia sentir la loca alegría
de la salida?
Y en esa mañana sin dormir,
mientras que yo andaba con pasos de plomo
en un rincón oculto, descubrí una cuna.
Las arañas tejian sus pequeños mundos en él,
y las caries molian su silencio.
La miré con el pensamiento abierto.
Era la cuna
en la que una mano, hoy envejecida por mi destino,
me meció
primer descanso y tal vez primer sueño.
Con los dedos del recuerdo
me palpé,
despacio,
despacio,
el pasado, como un ciego
y sin entender porque,
me desplomé
y en sollozos
comencé a llorar sobre mi cuna.
Yo estaba tan cansado
de primaveras,
de rosas,
de juventud
y risa.
Delirando, yo me buscaba en el vieja cuna,
con los manos, a mi mismo
- el niño interior.
Nota*
Eugenia Brediceanu fue cuñada de Lucian Blaga
Leagănul
Doamnei Eugenia Brediceanu*
Eram aşa de obosit
şi sufeream.
Eu cred că sufeream de prea mult suflet.
Pe dealuri zorile îşi deschideau pleoapele
şi ochii înroşiţi de neodihnă.
Pierdut - m-am întrebat:
Soare,
cum mai simţi nebuna bucurie
de-a răsări?
Şi-n dimineaţa-aceea fără somn
cum colindam cu paşi de plumb
într-un ungher ascuns am dat de-un leagăn.
Păianjenii-şi ţeseau în el măruntele lor lumi,
iar carii-i măcinau tăcerea.
L-am privit cu gândul larg deschis.
Era leagănul
în care-o mână-mbătrânită azi de soarta mea
mi-a legănat
întâiul somn şi poate-ntâiul vis.
Cu degetele amintirii
mi-am pipăit
încet,
încet,
trecutul ca un orb
şi fără să-nţeleg de ce
m-am prăbuşit
şi-n hohote
am început să plâng deasupra leagănului meu.
Eram aşa de obosit
de primăveri,
de trandafiri,
de tinereţe
şi de râs.
Aiurind, mă căutam în leagănul bătrân
cu mâinile pe mine însumi
- ca prunc.
Notă*
Eugenia Brediceanu a fost cumnata lui Lucian Blaga
Translator: Gabriel Cristea
see more poems written by: Lucian Blaga
