În seara aceea, cu grave tumulturi în urmă,
ceva se schimbase nespus,
aci-n pământeană epocă, de neguri și humă,
și-n megieșe lunare ținuturi, de sus.
Dobândise tărâmul cărate
pe nici un cântar încercate.
De argint se făcură, o, treptele, frunțile -
martore pure izvoadelor din univers.
Iar noi ne ghiceam izbăviți din penumbre,
ca două făpturi de mătase în mers.
În ceasul acela înalt, de-alchimie cerească,
silirăm luna - și alte vreo câteva astre
în jurul inimilor noastre
să se-nvârtească.
vezi mai multe poezii de: Lucian Blaga
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.