Un viento errante enjuga sus frías lágrimas en las ventanas.
Llueve.
Llega mi vagas tristezas, pero todo el dolor
lo que siento, no siento en mi,
en el corazón,
en el pecho,
pero en las gotas de la lluvia que corren.
Y injertado en mi ser, el mundo enorme,
con el otoño y su noche,
me duele como una herida.
Las nubes con ubres llenas pasan a las montañas.
Y llueve.
Melancolie
Un vânt răzleţ îşi şterge lacrimile reci pe geamuri.
Plouă.
Tristeţi nedesluşite-mi vin, dar toată durerea,
ce-o simt n-o simt în mine,
în inimă,
în piept,
ci-n picurii de ploaie care curg.
Şi altoită pe fiinţa mea imensa lume
cu toamna şi cu seara ei
mă doare ca o rană.
Spre munţi trec nori cu ugerele pline.
Şi plouă.
Translator: Gabriel Cristea
see more poems written by: Lucian Blaga
