Ascult. Adîncul tău ce-amar și ce pustiu,
cît de fierbinte, dulce trebuie să fie.
În preajma ta, în larg, se stinge tot ce-i viu,
doar pajiștea cu osemintele învie.
Aștept aci cu-nspăimîntată bucurie
tăcerea lungă să se rupă între noi,
cumplit, amarnic sfîșiată ca o ie
într-un iatac, pe întuneric, între doi.
Și văd mirat cum ghearele din cînd în cînd
îți ies și se retrag în pungi de catifea,
ca la pisici, în gînd și-n prag la pîndă stînd.
Vorbești? - Te doare și pe tine întrebarea?
C-un freamăt te mai stingherește-o clipă marea,
dar aripa ți-o potrivești spre-a mă curma.
vezi mai multe poezii de: Lucian Blaga
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.