Îmi place să te văd în cuvenitul cadru.
Sub, ruginii și roșii, frunzele de viță:
în asfințit, când lucrurile toate se desăvârșesc,
făcând un pas, și încă unul, înapoi spre schiță.
Chiar amăgire dacă ești, ce cântecul mi-l bei,
îmi place să te văd oriunde și oricum.
Numai puțin, doar pân' la capătul vederii
să se întindă timpul, să se deschid-un drum.
îmi place să te văd făptura clară
răsfrântă-n iezerul de munte când
o rândunică-n zbor adus
oglinda apei sparge, lunecând.
Dacă eu nu, a tun cea cel puțin
această apă să te frângă,
această undă să te sfarme,
să te stânga, să te stânga.
vezi mai multe poezii de: Lucian Blaga
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.