Furtună se vestea pe dealuri. Toată noaptea
de luni spre marți la orizont s-a adunat.
Munții de nori, amenințându-ne din partea
de sud, străluminați de tunete au stat.
De teamă două inimi se făcură una.
Și amândoi în așteptare-am tremurat.
Ne ocoli prăpădul. Mârâind furtuna
de noi, încet, și de pământ, s-a depărtat.
De câte ori prin văi un trăsnet mai lovea,
neștiutor de bezne crinul alb pocnea,
ca să-nflorească. Iată cum cu flori de vis
grădina zilei noastre mare s-a deschis.
vezi mai multe poezii de: Lucian Blaga
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.