Om de pădure sunt și-mi place frunza.
Dar în pădurea de pini
de la Estoril, subt soarele torid,
o umbră nu găsești printre lumini,
să te apere de raze.
Aci izvoarele nu se deschid.
Vânturate de mori de vânt
miresmele fierbinți ucid.
O clipă mă amăgesc cu
Oceanul ce se vede-n zare,
dar umbra nici apa nu are
să-mi învelească inima bolnavă.
Să-mi învelească inima bolnavă
mi-ar trebui de-aiurea dezmierdare,
multă-nrourată slavă,
a Vlăhiei deasă, largă,
reavăna dumbravă.
vezi mai multe poezii de: Lucian Blaga
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.