Sub piscuri mari, în munte, o căldare de bazalt.
Un pas, și-apoi abrupt - tărâmul celălalt.
O amintire stranie și fără de-ntreruperi
îmi stăruie adânc, în miros verde de ienuperi. O amintire grea apasă.
Ca din alte ere,
spre care sângele și astăzi mult se cere.
Aice mai statui, aievea sau în vis, cândva,
mai sus, mai jos, când pișc și iezer nu era. Și stăm,
printre liane, sub ecvatorul căldurii
pândit de șerpi, de flori și de lemurii. Iar trupul meu,
ah numai trup în umedul văzduh
pândit era, prelung, de propriul său duh,
ca de-un străin. Și slobod foarte, încă neluat
în stăpânire era lutul diafan și lăudat.
Fără duminecă și fără de-nceputuri
mă ascundeam tăcut sub vegetale scuturi,
în foi, printre liane, sub ecvatorul căldurii,
iubit de șerpi, de flori și de lemurii.
vezi mai multe poezii de: Lucian Blaga
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.