Prostuța mediocritate
Se tot pretinde ca măreață
Amestecându-se în toate
Ca târgoveața de la piață.
În aiurelile de modă
Își schimbă părul și-apucarea
Privind în juru-i ca un vodă
Când nu i-a mai ticnit mâncarea.
Înțelepciunea sa cârpită
Din zdrențele multicolore
Spre veșnicie e grăbită
Cu scunde glorii doar de ore.
Tot căutând cuiva să placă
Ea prețuiește mărunțișul,
Cu vorbe-n bale se apleacă
Ca să dărâme curmezișul.
C-obrazul vag în fericire
Jucată de-o strâmbată mască
Nu știu ce spune de iubire
Și prin cuvinte iar mai cască.
Simțindu-se pe loc stăpână:
(Obrăznicia bate asul!)
Ea nu se vede că-i cadână
Bătrână de-și târăște pasul.
N-o scapă hainele moderne
Și fraze știrbe, motolite
Căci vremea peste ea așterne
Uitarea-n file-ngălbenite.
Dar când o văd vârâtă-n vorbă
Cu-apucătura ei scârboasă,
Fugind de sufletu-i de torbă
Descopăr viața că-i frumoasă.
Doar mai departe de la baba
În boarfe-n țurțuri și în mini -
Să nu m-atingă ea cu laba
Și cu versificări meschine.
Așa că vezi, frate Vasile,
Găsii folos de-a ei prostie:
Nu m-amăgesc versuri debile
Precum că ele-s Poezie!
Victor Bragagiu
vezi mai multe poezii de: bragagiu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Mulțumesc frumos!
bragagiu (autor)
miercuri, 26 aprilie 2017