A munților senină frumusețe,
Și umbra verzilor castani în floare,
A râurilor curgere agale,
Acolo unde piere-orice tristețe;
Vuietul mării, țărmul de poveste,
Ascunsul după deal apus de soare,
A turmei de cu seară adunare,
Blândul război al norilor pe creste;
În fine, tot ce-n rara ei splendoare
Natura-n fel și chip ne dăruiește,
Durere (dacă nu te văd) devine.
Căci fără tine, totul mă mâhnește;
Găsind, de câte ori sunt fără tine,
În bucurii tristețe și mai mare.
Traducerea: Adrian Vasiliu
vezi mai multe poezii de: Luís Vaz de Camões
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.