Cea care luă, salvându-și castitatea,
Asupra sa o crudă răzbunare
Pentru-acea scurtă, silnică schimbare
Ce i-a distrus onoarea, demnitatea,
A-nvins splendoarea cu onestitatea,
Speranța, cu sfârșitul vieții sale,
Ca astfel să trăiască-n neuitare
Iubirea, adevărul, fermitatea.
De toți uitată, de ea însăși încă,
Cu fier lovi în pieptu-i fără pată,
Scăldând în sânge-acel tiranic gest.
Straniu curaj! dar și ciudată faptă!
Căci dând scurt morții trupu-i omenesc,
Gloria ei avu o viață lungă!
1. Sonetul este dedicat Lucreției, o femeie romană, care
a jucat un rol esențial în tranziția Romei de la regat la
republică. Era o femeie virtuoasă și frumoasă, soție a lui
Lucius Tarquinius Collatinus. Tragedia ei a început când a
fost violată de Sextus Tarquinius, fiul ultimului rege al
Romei, Lucius Tarquinius Superbus. După ce și-a cerut
răzbunarea de la tatăl și soțul ei, Lucreția s-a sinucis, ceea
ce a declanșat o revoltă care a dus la alungarea familiei
regale și la instaurarea Republicii Romane.
Traducerea: Adrian Vasiliu
vezi mai multe poezii de: Luís Vaz de Camões
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.