Duioasa dimineață fericită,
De-amărăciune și de milă plină,
Cât timp în lume dorul mai alină
Doresc s-o știu mereu sărbătorită.
Doar ea, când calmă și împodobită
Ieși în lume, răspândind lumină,
Văzu cum o unire se dezbină,
Ce nu s-a vrut vreodată despărțită.
Doar ea văzu pe-oricare dintre fețe,
Cum lacrimile acelea, înșirate,
Se transformau în fluvii de tristețe.
Ea a văzut cuvinte-ndurerate
Care-au putut chiar focul să-l înghețe,
Și să aline suflete damnate.
vezi mai multe poezii de: Luís Vaz de Camões
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.